EPIDEMIA de gripă, declarată oficial în România! Şcolile se închid, mii de îmbolnăviri

Publicat: 06 feb. 2020, 14:09 Autor: Elena News
EPIDEMIA de gripă, declarată oficial în România! Şcolile se închid, mii de îmbolnăviri

Autorităţile sanitare au declarat oficial joi epidemie de gripă declarată, în condiţiile în care numărul total al deceselor a ajuns la 18.

Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile a raportat astăzi Ministerului Sănătății că, în ultima săptămână de supraveghere și monitorizare, s-a înregistrat o creștere foarte mare a numărului de îmbolnăviri prin infecții respiratorii acute față de nivelul așteptat, iar activitatea gripală a evoluat cu intensitate înaltă, cu extindere națională, raportându-se un număr aproape dublu de gripe clinice comparativ cu săptămâna precedentă.

În aceste condiții, specialiștii epidemiologi au constatat o evoluție epidemică a gripei.

În acest context, precizăm că, toate măsurile luate până în prezent de către Ministerul Sănătății, precum și recomandarile către  populație, către unitățile sanitare, de îngrijire, sau colectivitățile școlare rămân aceleași. Mai mult, în această perioadă, este recomandată limitarea accesului vizitatorilor in spitale, în special în secțiile cu risc, realizarea triajului epidemiologic al personalului medico-sanitar, refacerea stocurilor de medicatie antivirală și a stocurilor de echipamente de protecție.

Ministerul Sănătăţii reaminteşte populaţiei că, măsurile de igienă personală (spălarea cu apă şi săpun a mâinilor, folosirea batistelor  pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viaţă sănătos – alimentaţie bazată pe legume şi fructe, odihnă şi mişcare) sunt esenţiale pentru prevenirea îmbolnăvirilor de afecţiuni respiratorii, şi in special de gripa.

Cum să te fereşti de gripă şi viroze respiratorii

Iată care sunt regulile elementare de igienă pe care trebuie să le respectăm pentru a nu ne îmbolnăvi și pentru a nu răspândi virusul! 

1. Stai acasă, pentru a evita răspândirea virusului gripal  la alte persoane

Dacă prezenți simptome asemănătoare gripei, stai acasă pentru a-i proteja pe alții și pentru a-ți ajuta organismul să învingă boală mai repede. Corpul tău are nevoie de odihnă pentru a lupta cu boala.  Experții recomandă să stai acasă timp de cel puțin 24 de ore după dispariția febrei. Este posibil că persoanele cu un sistem imunitar slăbit și copiii să stea mai mult timp acasă.

2. Evita contactul direct și apropiat cu persoanele bolnave

Particulele care conțin virusul gripal, eliminate prin tuse, pot călători până la 2 metri, deci este recomandat să păstrezi pe cât posibil această distanță față de persoanele bolnave. Limitează pe cât posibil strângerile de mâna și îmbrățișările! Spune-i șefului și colegilor dacă eșți bolnav. În acest fel, persoanele vulnerabile din birou vor șți să-și ia măsurile de precauție necesare pentru a se proteja de gripă.

În timpul unei pandemii de gripă:
•    Evita spațiile în care oamenii se strâng în număr mare, cum ar fi sălile de conferințe sau ședințe, zonele de concerte, festivaluri, evenimente sportive
•    Caută metode alternative (online, videoconferință, teleconferință, etc.) de a participa la aceste adunări, pentru a evita contactul direct cu alte persoane

3. Acoperă-ți gură și nasul când tușești și strănuți

Este esențial să-ți acoperi gura și nasul cu un șervețel atunci când tușești și strănuți, pentru a reduce riscul de răspândire a virusului gripal. Aruncă șervețelul și spală-te pe mâini după fiecare utilizare. Dacă nu ai la îndemână un șervețel, poți folosi mâna sau mâneca de la bluza. În timpul unei pandemii de gripă, este recomandat să foloseșți o masca chirurgicală.

4. Spală-te des pe mâini cu apă și săpun

Spălatul pe mâini reduce riscul de răspândire a virusului gripal atunci când dai noroc cu cineva sau când atingi diverse suprafețe sau obiecte infectate, cum ar fi birouri sau mânere de uși. De asemenea, este recomandat să te speli pe mâini înainte de a-ți atinge față – gură, ochii, nasul.

Este deosebit de important să te speli pe mâini timp de 20 de secunde cu apă și săpun, de mai multe ori pe zi. Dacă apă și săpunul nu sunt disponibile, folosește o soluție care are cel puțîn 60% alcool.

5. Curată frecvent suprafețele și obiectele atinse frecvent

Virusul gripal poate supraviețui până la 8 ore pe diverse suprafețe și obiecte, precum birouri, mânere de uși, balustrade, tastaturi de calculator, telefoane și jucării. Curățarea acestora cu apă și săpun poate reduce răspândirea gripei în comunitate, la birou, la școală, etc.

6. Informează-te

Este recomandat să discuți cu medicul de familie despre măsurile de protecție pe care le poți lua pentru a te proteja și pentru a-i proteja pe cei din jur de gripă.

7. Nu luați medicamente după cum vă taie capul! Medicul vă dă tratamentul adecvat.

 

 

Publicat: 06 feb. 2020, 14:09 Autor: Elena News
Autor: Elena
Deși a studiat Dreptul, Elena Toader iubește să scrie, având o experiență vastă în domeniul jurnalismului. Și-a început cariera în…...
Pe aceeași temă
×